Teribila cursa de fond a concursului olimpic de sosea s-a incheiat sambata cu victoria belgianului Greg Van Avermaet, purtator de tricou galben in recent incheiatul Tur al Frantei, un rutier-ruleur, dar bun si pe munte, caruia, iata, acest traseu, in circuit, plin de urcusuri i-a venit manusa.

Pe cei 237,5 km ai cursei, Van Avermaet a fost inregistrat in 6h10’05”, reusind, la 31 de ani, cel mai important succes din cariera sa. Belgianul, care este si un sprinter decent, i-a intrecut pe ultimii metri pe colegii de evadare, danezul Jakob Fuglsang, medaliat, asadar, cu argint, si pe polonezul Rafal Majka, bronz, primul pluton a sosit la 22 secunde, micul sprint, ai zice al dezamagitilor, fiind castigat de francezul Julian Alaphilippe.

Pe locul 5, Joaquim “Purito” Rodriguez (Spania), iar pe 6, italianul Fabio Aru, in timp ce britanicul Christopher Froome a venit abia pe 12, la 2’58”.

De altfel, dupa locul 9, toti rutierii au venit ca insirati pe ata, cate unul, cate 2, la distante mari unul de altul, o performanta fiind faptul ca au reusit sa termine pur si simplu cursa.

Ceea ce nu s-a intamplat cu rutieri de calibru precum Tom Dumoulin, olandezul fiind printre primii care au pus piciorul jos (probabil gandindu-se la contratimpul individual, unde are mai multe sanse), ca si columbianul Rigoberto Uran Uran sau italianul Diego Rosa, ciclisti cotati cu sanse bune.

Printre ciclistii care nu au reusit sa termine cursa s-a aflat si singurul reprezentant al Romaniei in aceasta disciplina la Rio, Serghei Tvetcov. De altfel, doar 63 de concurenti au trecut linia de sosire, intrand in clasamentul final, adica mai putin de jumatate.

Advertisements