La Jocurile antice, inainte de a incepe intrecerile in poiana sacra de la Olympia, strajuite de coloanele Templului Zeitei Hera, mult inselata sotie a lui Zeus (inclusiv ‘inventatorul’ Jocurilor Olimpice, Hercule, era copilul din flori ale stapanului fulgerelor), cetatile Eladei impuneau Ekekeria, armistitiul olimpic, pentru ca eroii palestrei si ai stadiului sa-si poata disputa in liniste laurii victoriei olimpice.

“Cand incep Jocurile, armele tac”, adagiu in care a fost inlocuit, in timp, mai ales in mileniul si jumatate de intrerupere, pana la Atena 1896, “jocurile” cu “muzele” si care exprima esenta Ekekeria. S-a pastrat si in epoca contemporana. Numai ca au fost date deoparte si muzele, fiind inlocuite, bietele, de sponsori.

Si astfel (sper ca-mi iertati incursiunea melancolico-blegoasa in istoria Jocurilor si viziunea naiv-idilica) a aparut armistitiul total. Dar nu acordul intre participanti, cetatile antice, initial. Ci ordinul in favoarea exclusiva a sponsorilor oficiali ai Comitetului international olimpic.

Poate unii dintre dvs va veti fi mirat ca, indeobste destul de harnici pe retelele de socializare, sportivii au tacut brusc. Or avea treaba? Au ei treaba, dar nu au voie sa comunice cam nimic, semnand un contract cu reprezentantii CIO, sub amenintarea unei sanctiuni.

Astfel, in perioada 27 iulie-24 august, asa-numita “perioada olimpica”, in timpul careia sponsorii neoficiali ai sportivilor si echipelor nu mai au dreptul la nici cea mai mica referire la Jocurile Olimpice. Unii, luati de ganduri si de dureri de cap, nu stiu cum sa interpreteze aceasta lege (da, este lege, art. 40 din Charta Olimpica), asa ca tac malc.

S-a vazut pe 26 iulie, cand retelele de socializare au fost pline de multumiri din partea sportivilor si antrenorilor pentru diferitii lor sponsori, pentru sustinerea adusa. Dupa care, La revedere, un La adio, tu! pana pe 24 august, cum ziceam, adica la 3 zile dupa ceremonia de inchidere a JO.

V-am spus, decriptarea articolului 40 e problematica (asa ca mai bine tacere totala), mai ales punctul 3, care zice ca: “fara autorizatia Comisiei Executive a CIO, niciun concurent, antrenor, instructor sau oficial care participa la Jocurile Olimpice nu trebuie sa permita ca persoana sa, numele sau, imaginea sa sau performantele sportive sa fie exploatate in scopuri publicitare in timpul Jocurilor Olimpice”. Daca ar contraveni acestei reguli, participantii pot fi sanctionati, de la mustrare, retragerea acreditarii, la retragerea medaliei, daca este cazul.

O sportiva britanica a avut curajul sa posteze pe Twitter indoielile privind precizia acestor prevederi: “Daca sponsorul tau iti doreste noroc in perioada olimpica risti sa fii expulzat, in schimb daca esti dopat nu?”.

Vreau sa va spun ca exista si un soi de “lexicon”, o insiruire de cuvinte interzise din vocabularul sponsorilor si acum inteleg de ce toata lumea prefera sa taca. Pai la cuvinte interzise sunt “Jocurile Olimpice, medalii, concursul olimpic, Citius, Altius, Fortius, aur, argint, bronz, vara!”, chestii de genul asta. Adica, practic, cam toate cele legate de motivul prezentei acolo.

Asa ca stai si te uiti, iti tii pumnii stransi de furie, rugandu-te, in acelasi timp, sa nu se trezeasca vreun amic de la vreo firma care te-a ajutat sa zica “Bafta la JO, sa castigi medalie”, iar mai jos sa se semneze “in original”, “Cutare, CEO…” si sa tranteasca o firma “ne-olimpica”.

Acum intelegeti de ce nici informatiile de “culise” nu prea apar prin corespondentele trimisilor speciali, ar fi pacat sa pui in pericol un sportiv care iti spune ceva. De fapt, cum ‘spune’ excelent poza din L’Equipe, ai voie sa spui ca sunt 5 cercuri olimpice si cam atat…

Hai, ai accepta si asta, e odata la 4 ani, dar daca pana atunci si dupa esti la mana altora, iar CIO te ajuta mai deloc, apoi la locul desfasurarii Jocurilor gasesti o aiureala totala, parca iti vine sa exclami: “Ba, da’ nu va mai saturati, luati tot si nu faceti nimic?” Ba iti vine, dar n-ai autorizatie…

 

Advertisements