Toti suntem cu ochii pe JO de la Rio de Janeiro, dar iata ca juniorii, cum este aceasta minunata atleta Georgiana Anitei, ne fac sa ne gandim, si mai increzatori, la Tokio-2020, pentru ca se afla intr-un progres continuu, sambata cucerind medalia de bronz la Campionatele mondiale de juniori mari de la Bydgoszcz (Polonia), cu cel mai bun rezultat al ei in sezon in proba de triplusalt – 13,49 m.

Darzenia se vede in exceptionala fotografie difuzata de Federatia internationala de atletism (IAAF) pe site-ul propriu, poza datorata celebrei agentii specializate Getty Images. Iar povestea acestei medalii, dupa un sezon exceptional, cum vom vedea mai jos, demonstreaza calitatile de concurenta cu totul speciale, specifice campionilor, ale bacauancei antrenate de Cristi Neamteanu.

Calitati de concurs fiind ceva aparte,  un plus, altceva oricum decat talentul si calitatile fizice, tin de o alcatuire deosebita. Iata, Georgiana Anitei a intrat in intrecerea de sambata cu o incercare la siguranta, 13,00 m, pentru a evita ce era sa pateasca acum 2 saptamani la Tbilisi, la Europenele de cadete (unde, de altfel, a cucerit aurul, in cele din urma, dar depasise primele doua sarituri si era sa piarda orice speranta.

Acum, dupa ce si-a asigurat dreptul la alte incercari, s-a autodepasit, cu 13,49 m, cum spuneam SB, instalandu-se pe un loc pe podium.

Conform noul sistem de dinamizare a concursurilor, introdus prima oara la Mondialele de sala de la Portland, de anul acesta, dupa 3 sarituri au ramas in concurs doar primele 6. Intre ele, din pacate, nu a fost si a doua romanca prezenta, Alexandra Mihai, prima sub linie, deci pe 7, cu 13,21 m, la egalitate cu americanca Bria Matthews, care avea, insa, a doua incercare mai buna.

Si ce sa vezi, in ultima serie, a 4-a, americanca sare tot 13,49 m, urcand pe 3, in locul lui Anitei, gratie exact acelei a doua sarituri mai bune cu care castigase duelul indirect cu Alexandra Mihai. Ei bine, Georgiana, care avea a doua saritura ca valoare “doar” 13,07 m, a razbunat-o si pe colega ei, reusind din ultima incercare 13,40 m, evident  mai bine decat acel rezultat de 13,21 m al americancei.

Se impune o precizare, desi dupa ce am scris ca Georgiana este campioana europeana anul acesta de cadete (iar anul trecut, adaug, campioana mondiala la aceasta categorie de varsta): medaliata cu aur, chinezoaica Ting Chen (13,85 m, PB) si cea cu argint, grecoaica Konstandina Romedu (13,55 m, PB) sunt cu 2 ani mai in mari decat romanca (nascute in 1997, bacauanca in 1999). Ca si Bria Matthews, cu care a luptat pana in ultima clipa pentru aceasta excelenta medalie.

Si ca sa inchei cu ce am inceput: Tokio 2020 poate fi mai bun doar in masura in care celebra trecere de la juniorat la seniori sa se faca avand toate cartile pe masa, adica in primul rand sa tinem seama ca sportivii de elita sunt profesionisti suta la suta, sa-i ajutam sa-si faca meseria pe care demonstreaza, iata, ca au invatat-o!

Advertisements