Mi-e foarte greu sa inteleg despre ce vorbim cand spunem ca a inceput campionatul Ligii 1 la fotbal. Ce a inceput, de fapt? O competitie care debuteaza cu o amanare, cu reprogramari sau nu, cu o regula impusa de federatie, dar nerecunoscuta de organismul care gireaza chiar campionatul primei ligi, cu o alba-neagra generalizata?

Cu un club din nord-estul tarii, tinut cu greu de un om de afaceri, asteptand sa vada incotro o ia ca sa dispute primul meci al actualei editii, la Bucuresti (sau Chiajna?), in sud, sau la Timisoara, in vest? Este vorba, v-ati dat seama de FC Botosani. Chiar, incotro o iau moldovenii, au avioane la dispozitie, cu personal calificat sa ceara culoare de zbor sau e vorba de o grupare care isi duce zilele de pe o zi pe alta, ca toate celelalte?

Dar a 14-a ehipa s-a stabilit? Va fi Rapid sau Poli Timisoara (sau cum ii zice oficial, o ingramadire de vocale si consoane, in “buna” traditie a schimbarii denumirilor din fotbalul nostru pentru a scapa de datoriile la zi)? Daca va fi Rapid, vor fi gasiti fotbalisti sa semneze mintenas contracte, ca sa poata fi inscrisa echipa cu mai mult de “10-12 jucatori” (cum zice moldoveanul specialist in apa minerala, Moraru sau asa ceva, care cred ca nu stie nici cati jucatori are o echipa, cati trebuie inscrisi pe foaia de joc)?

Dar arbitrii la meciul FC Botosani (eu zic de Botosani, ca ei sunt siguri) au fost stabiliti si daca da (pentru ca asa se pare) ei cand afla incotro o iau, spre Bucuresti (sau Chiajna) sau spre Timisoara? Dar observatorii (doua buc, de arbitri si de joc, ca unul ne statea in gat, au cluburile bani pentru 6 arbitri si 2 observatori…), stiu ei azimutul?

Dar echipele care sunt sigure ca vor juca, vor baga in teren jucator de sub 21 de ani, pe care il vor schimba tot cu un jucator de 21 de ani sau mai putin? Ii au deja in lot, ca sa nu fie sanctionati de FRF? Si daca au greutati cu baietii astia vor asculta ei de FRF sau de LPF? Ca LPF zice ca masura este ilegala si ca va da drumul la campionat fara a impune regula asta, iar la sfarsitul competitiei va da rezultatele spre validare la FRF, iar daca acestea nu vor fi validate nu vom avea echipe in cupele europene, ca se incalca regulamentele internationale, in primul rand al puternicei Asociatii europene a cluburilor?

Apoi, sezonul asta a inceput cu finala Cupei Ligii, cu o echipa cazuta din pat, dupa ce nu a dormit, la Istanbul, 48 de ore, abia venita si obligata sa joace? Sau s-a terminat sezonul trecut?

In fine, ca a inceput sa ma doara capul si mai avem doar vreo doua ore si ceva pana incepe Liga I (cu FC Voluntari-Viitorul Constanta, pe mandretea de Anghel Iordanescu, terenul, cu ceva tribune, nu va ganditi la prostii, ca nu il calca ei in picioare de viu pe Nea Puiu), televiziunile care cam tin Liga asta 1, cu gramada de bani pe care o dau, stiu unde sa-si instaleze carurile de transmisie, unde se duc comentatorii, la ce ore dau una-alta?

Si o ultima intrebare inainte de a cadea lat: ati mai pomenit, v-ati fi putut inchipui o aiureala mai totala decat asta?

Advertisements