Poate va veti fi mirat de avalansa de medalii obtinute de sportivii romani din mai toate disciplinele aflate acum in concursuri de cadeti, juniori si tineret, o vitalitate care poate reprezenta nu neaparat un moment de entuziasm, ci mai degraba de interogatie: bun, performerii romani imbobocesc, dar de ce nu infloresc ei?

Imi aduc aminte de o anecdota legata de inceputurile ca sef al sportului ale generalului Marin Dragnea, poate, dupa perioada de acomodare, cel mai bun conducator al sportului nostru. Abia venise presedinte la fostul CNEFS, asa ca s-a intalnit cu echipa nationala de fotbal, care avea un meci important. Iar generalul nu putea face, atunci, decat metafore militare.

“Mai baieti, voi trebuie sa actionati ca o armata: intai artileria curata terenul, ajutat de aviatie, pe aripi, dupa care vine infanteria si le da lovitura de gratie”.

La care Marius Lacatus, de la clubul militar, de, mereu cu replica la el in cercuri restranse, a replicat, cu clasicul gest al frecarii degetului mare de aratator: “Da niste bombe, niste gloante, nimic?”

Ca tot sunt la Marius, tot astfel, in strainatate, chemati la ambasada, li s-a fotbalistilor nationalei citit un telex venit din tara, de la “ala mare”, plin de “patriotism, sa luptati pentru culorile patriei noastre (socialiste…), pentru imnul national” si tot asa, pana cand septarul nostru si-a pierdut rabdare cerandu-i ambasadorului-lector bucata de hartie: “Seful, dar telexul asta al ambasadei n-are cifre? Numai litere?”

Am reprodus aceste anecdote pentru a mai netezi asperitatile unui subiect arid.

Dar chiar trebuie sa ne uitam la ceea ce s-a intamplat doar in ultimele circa 2 saptamani: 6 medalii la Campionatele europene de atletism pentru cadeti, de la Tbilisi, cu 2 de aur, cucerite de Georgiana Anitei si Andrea Miklos, 10 medalii la CE de juniori si tineret la kaiac-canoe, la Plovdiv, cu 2 de aur, ambele la juniori si la canoe, 8 medalii la tenis de masa, la Europenele de cadeti si juniori de la Zagreb, cu 3 medalii de aur si o jucatoare care a cucerit titlul lasand in drum chinezoaice naturalizate in Spania si… Azerbaidjan, 31 de medalii la Gimnaziada, Universiada elevilor de la cursurile preuniversitare, mai nou vicecampion mondial de atletism, cu record national cu greutatea de 6 kg, 22,30 m, Andrei Toader, care va merge si la JO de la Rio de Janeiro.

Ei, si acum vine intrebarea: de ce la seniori, iata chiar la aceasta editie a Jocurilor, abia indraznim sa ne aruncam la 1-2 medalii de aur, cu un total de maximum 10?

Eu unul m-am saturat de explicatii psihosomatice, de “dificila trecere de la….la…”, de “concurenta acerba…” (ca si cum la juniori nu ar fi, iata, se naturalizeaza de pe acum!). Lucrurile, cred, sunt mult mai simple: munitia, gloantele si cifrele lui Marius Lacatus.

Pentru ca sportivii seniori de elita sunt profesionisti, au fost si vor fi! Inainte de ’89, dar si dupa aceea, am ametit-o cu “angajatul in productie”, cu grade militare, minteam generalizat ca “dupa orele de program…”. Hai sa fim seriosi, cine si-a imaginat vreodata asa ceva?

De aceea trebuie sa ne gandim serios la faptul ca avem de-a face cu profesionisti, si inca unii de elita (la JO sunt 10.000 din cateva milioane de practicanti, cum vreti sa ajunga acolo cu acelasi sistem gris?), care trebuie platiti pentru ce fac.

Cum se intampla si inainte, tot statul dadea banii, un mizilic pe langa celelalte cheltuieli, numai ca prin sistemul descris mai sus “in productie, grade etc”. Noi am ramas la paradigma “primelor de lot, burse olimpice”, “prime de obiectiv”, la “statul nu ne da”, pe de o parte, dar si la “federatiile sunt organisme de drept privat”, o amestecatura, o chestie neterminata, o continua.

Cu banii dati in functie de rezultate, dar rezultatele nu se pot obtine fara bani, ne invartim pana la ameteala intr-un cerc vicios. E nevoie sa gasim formula cea mai buna (consilii de administratie la federatii cu reprezentanti de la finantatori, inclusiv statul, cu drept de vot in functie de contributia fiecaruia, de pilda…).

Si, cu toate belele pe care le-a facut, iata ca si fotbalul ne poate da o idee despre modul gresit in care s-au petrecut lucrurile cand sari in bazine fara apa. Adica, avem matricele inselatoriilor, doar ca trebuie sa le spunem raspicat.

Sa treaca si Jocurile astea si sa privim lucrurile in fata, serios, fara ascunzisuri si mici ciupeli. Cu, de ce nu, fair-play si curaj.

Advertisements