Cel mai bun gazetar de ciclism de la noi (dupa parerea mea, cel mai bun ziarist sportiv roman in toate disciplinele, vezi si cartile despre JO, de la Tokyo, Ciudad de Mexico, Munchen, Montreal…), Ilie Goga, mentorul meu, ar fi fost sarbatorit pentru implinirea a 91 de ani. In schimb, cu o luna in urma, am comemorat 7 ani de la disparitie.

Iar pentru ca suntem in ziua de pauza a Turului, m-am gandit sa va ofer cateva randuri antologice din cartea lui, “Il Campionissimo, Fausto Coppi”, randuri cu un anumit talc, intitulate “Turul crizei lui Coppi”.

Din pacate, a trebuit sa reduc drastic din memorabilele pagini dedicate TdF 1949, o pagina de istorie, devenita legenda. Este editia in care Fausto, evadat, cade la un punct de alimentare, pierzand in cele din urma 20 de minute in etapa a 5-a, dar si pe care a castigat-o entuziasmant. Dau cuvantul maestrului, taieturile inerente din text fiind marcate cu clasicele “crosete”(…).

“(…). Aproape noua ceasuri dura calvarul lui Fausto Coppi. Sosi la Saint Malo cu 20 minute intarziere. Orasul corsarilor, al lui Surcouf si Cartier, portul extazelor marine era pentru el cenusiu, fara viata. O imensa sila il complesi cand trecu linia de sosire. Descaleca cu gesturi incete de om bolnav, ceru o sticla cu apa. Curiosi, reporterii se repezira spre el, dar vazandu-i nesfarsita tristete din ochii acum parca si mai stinsi, batura in retragere (…)

Seara, Fausto telefona acasa.
– Draga mea Bruna, spuse cu voce stinsa, de data aceasta cred ca nu voi putea termina cursa. Maine vei citi in ziare despre abandonul meu.

‘Eu – povestea mai tarziu Bruna Coppi – stiam ca in astfel de situatii, incurajarile sunt aproape de prisos (…). Cand sa inchid telefonul, Marina dori sa auda glasul tatalui sau si dupa ce-l asculta ii spuse: “Vinci, babbo, vinci per me!’

Nimeni nu mai credea ca se pot recupera 35 de minute. ‘Asul italiana fost invins’, ‘Turul Frantei ese prea tare pentru Fausto Coppi’. Retragerea lui Coppi era iminenta. Se vede insa ca nu era cunoscuta convorbirea telefonica cu fetita sa. Coppi adormi greu. Stereotip, in minte i se invartea o singura fraza: ‘Vinci babbo, vinci per me!’. Dimineata, cand cobori din camera pe masa din holul hotelului erau sute de telegrame venite din toata Italia. Coppi nu abandona. Noaptea fusese un sfetnic bun. Baietii erau alaturi de el. Ettore Milano nu-si putea ascunde bucuria. Fausto va merge inainte cu ei.

Sub un cer coborat cu nori lungi, arsi de cocleala pe margini, pornira spre Les Sables d’Olonnes. Trebuiau sa pedaleze de-a lungul a 305 km, strabatand Dinanul, regiunea landelor cu orizonturi nesfarsite (…). Coppi iesi reconfortat din aceasta etapa.

(…) Cu Pirineii se intra in elementul sau, in munte. Nu-i mai era teama. Drumul spre varful Tourmalet. Pe soseaua abrupta care duce catre pisc (…) Coppi transfigurat urca muntele intr-o incrancenare surda, pivindu-l cand ca pe un prieten, cand ca pe un dusman, spunand intr-un fel ca Perarca suind pe Ventoux: ‘Il iubesc in timp ce as vrea sa-l urasc’.

(…) La 4 km de varful Aubisque, Coppi, insetat, trase un gat din bidon; cu un gest reflex, Bartali (atunci se alerga pe echipe nationale – n.m.LO) duse mana la spate. Citronada se terminase. Fausto il intinse pe al sau: ‘Tine, a mai ramas si pentru tine, e rece’. Inainte de a bea, Bartali zise: ‘Si tie ce-ti mai ramane?’ ‘Speranta’, raspunse Fausto (…)

Inainte de Arvieux, Barali vorbi primul:
– Asteapta-ma si pe mine, sa terminam impreuna. Stiu ca esti mai tare, vei cstiga poate Turul.
– Vrei sa fii primul la Briancon?
– Pentru ai mei. Azi implinesc 35 de ani. Daca ma lasi pe mine, sunt al tau.

Asa vorbira cei doi campioni italieni. Un dialog sub tacerea verde a muntelui si ei suira impreuna piscurile ce se lasau invinse greu de rotile de argint impinse de acei oameni inconstienti parca in temeritatea lor. Coppi incetini de cateva ori, il astepta pe tovarasul sau de calvar. Bartali avu un moment de slabiciune, Coppi ii dadu un sandvis si doua banane. Urcau impreuna. In viraje, Fausto intra ca o pasare cu aripa lovita de plumbi.

De dupa o perdea de pini aparu dintr-odat un peisaj straniu, un peisaj inspaimantator, cu stanci vinete, aruncate la intamplare, lucind sub exploziile pirotehnice ale soarelui, cioturi ca niste cadavre arse; timpul parea si el incremenit in fata acestei viziuni dantesti numita La Case deserte. Asa cum se intelesesera, Bartali castiga la Briancon, imbraca tricoul galben, urmat la un minut si 42 seunde de Fausto, care facea un salt de 9 locuri in clasamentul general. In spatele lor, deruta era totala (…).

A doua etapa alpestra se disputa intre Briancon si Aosta, pe distanta de 274 km, urmand sa fie escaladate 4 piscuri de prima categorie. (Bartali sparge de doua ori si apoi cade, distrugand si bicicleta, iar Coppi cere voie antrenorului Binda sa plece – nm LO).

(…) Cobora ca o naluca, chiar in viraje viteza nu scadea sub 70 km/h. La capatul acestui plonjon fantastic il astepta Aosta, o localiate italiana unde se vorbeste frantuzeste. Cu cativa kilometri inainte de sosire, pe laturile soselei, maini frenetice agitau flamuri, palarii si flori. La capatul coridorului viu era Aosta, tricoul galben, gloria”.

Foto: La anivesarea L’Equipe, cotidianul care a inventat Turul, a publicat fotografii de antologie (si Agence France Presse a editat, la editia 100, un album de fotografii, unul din volumele mele de suflet). Aici, Fausto Coppi cu “hrana de traseu” luata din livezile de pe marginea drumului de prietenii gazetari… Ce geluri, ce sucuri…

Advertisements