* In aceasta zi, 18 iulie, sunt aniversati in intreaga lume sportiva, mai ales in Romania, 40 de ani de la acel prim 10,00 (de fapt, 1,00, nici electronica nu poate concura perfectiunea, tabelele nu erau prevazute cu asemenea rezultat incredibil) obtinut la Jocurile Olimpice de Nadia Comaneci, la paralele, totul petrecandu-se la Montreal, o editie a competitiei supreme care chiar asa s-a numit, “Jocurile Nadiei”.

Intr-o postare pe contul lui de FB, prietenul Emil Gradinescu, un gazetar sportiv care “isi face lectiile” (cum adesea raspunde cand ii pui banala intrebare “ce faci?”), adica se documenteaza continuu, atrage atentia ca primele note de 10,00 la gimnastica nu au fost obtinute de Nadia, ci de Vera Ceaslavska, din Cehoslovacia, in 1967. Asa este (adaug ca la CE de la Amsterdam). Tot astfel, cineva intreba: “N-au putut in 9 ani sa faca tabelele cu 10,00?”. Nu s-au gandit, pentru ca la Montreal au fost primele tabele electronice, pana atunci erau manuale (cum mai vedem la Nationalele noastre…)

Iar aici as avea si eu niste “lectii facute”. Desi nu-mi propun, nici nu are vreun sens, sa compar doua sportive incomparabile, se poate spune ca atat Vera Ceaslavska (care a inceput sportul ca patinatoare de artistic!), cat si Nadia Comaneci au avut carierele marcate de politica, prima in sens negativ, de aceea s-a uitat isprava ei din 1967, cealalta, pozitiv (pana la un punct, dupa care n-a mai fost chiar atat de bine).

Mentinand discutia doar la acele note maxime, 10,00, trebuie spus ca “uitarea” in care au cazut ispravile praghezei (devenita intr-o vreme consiliera a primului presedinte ceh de dupa 1989, Vaclav Havel, apoi presedinta a Comitetului olimpic ceh) au fost cauzate de faptul ca a devenit, cu voie sau fara voie, un veritabil simbol al “Primaverii de la Praga”, miscare de emancipare de subdominatia sufocanta a URSS, revolta inabusita de tancurile sovietice in august 1968.

Pe 21 august, mai precis, am iesit in strada in fata ambasadei URSS de pe Kiseleff, dupa care cand am vazut ca la mana de 20-30 de pusti veneau “tovarasii”, in frunte cu cei doi frati Vali si Nicu, m-am dus acasa…

Vera a fost cea mai buna sportiva (nu doar gimnasta) a Jocurilor Olimpice de la Ciudad de Mexico, din 1968, cand a luat 4 medalii de aur, dar, cum editia aceea a fost in octombrie, deci dupa evenimentele de la Praga, marea gimnasta nu a avut nici macar parte de o biografie din partea oficialilor din tara sa si nici popularizarea in mare parte a lumii, cu pondere olimpica, in special cea dominata de rusi. Ma rog, de sovietici.

Nadia, in schimb, in acel moment stelar, al Jocurilor de la Montreal, a avut recunoasterea meritata, gloria si popularitatea universale, din mai multe motive. In primul rand, era un fenomen, o tanara abia trecuta de la pubertate la adolescenta, care rasturna toate canoanele cunoscute. V-am spus, Ceaslavska facuse patinaj artistic, era femeie in toata puterea cuvantului, in timp ce Nadia abia avea buletin de identitate, de mai putin de un an, parea ca se joaca, avea o bucurie, emana o prospetime nemaintalnite.

In plus, si aici intervine si elementul politic, romanca a salvat pur si simplu Jocurile Olimpice canadiene, care inregistrau pentru prima oara cea mai nenorocita forma de dihonie din istoria Jocurilor: boicotul. Concret, peste 30 de tari africane au boicotat intrecerile, folosind un pretext absurd: ca o echipa de rugby (sport ne-olimpic atunci) din Noua Zeelanda a facut un turneu in Africa de Sud, tara aflata sub blamul international din cauza politicii de apartheid.

Evident, aparitia solara a Nadiei Comaneci a facut uitate toate aceste necazuri ale organizatorilor, JO 1976 au devenit “Jocurile Nadiei”, iar personalitatea ei a marcat, ca nimeni vreodata, acea editie a competitiei supreme.

Am de atunci si o amintire personala. Lucram la Agerpres, de noapte, iar fusul orar mi se potrivea manusa. Plus ca teleimprimatoarele agentiilor internationale de presa (aveam o hala cu vreo 20-30 de aparate) inregistrau, parca la semnul unui dirijor invizibil (dar dirijorul era chiar… Nadia) “Primul 10,00 din istoria JO in concursul de gimnastica, obtinut de romanca Nadia Comaneci”.

Dimineata, intreaga sectie sport a agentiei (adica 3+1…) a inceput, surescitata, incantata, cuprinsa parca de frenezia spectatorilor din sala canadiana de unde Nadia uimea lumea, sa lucreze la materialele din presa internationala, adica aproape o saptamana de munca grea-frumoasa. Evident, nu ne spusese nimeni sa facem alta, a intrat in biroul de 3 pe 4 al sectiei Ilie Goga si a spus doar atat: “Nadia!”. Asa ca Paul Ochialbi, Tica Berger si cu mine, si, evident, seful, Ilie Goga, am trecut la forja!

Imi aduc aminte, un mare gazetar (a inceput meseria, ca sa zic asa, imediat dupa razboi,… vanzand ziare pe Sarindar!), dar si amator de sport, Victor Stamate, se afla la Neptun, sef al grupului prezidential de atunci, asa ca, intr-un fel si entuziasmat de ce vedeam, am luat benzile perforate pentru transmisia pe telex a materialelor din presa straina despre Nadia, le-am dat pe teleimprimatorul legat, cum se spunea, cap-cap, cu Neptunul, regretatul coleg a mirosit imediat importanta momentului, cerand informari speciale pentru Cancelarie. Asa-numiele Evenimentele zilei/S. Ce a urmat, confiscarea si toate cele, asta-i alta poveste.

Acum sa ne bucuram de aniversare, cu o precizare: sarbatoarea la Montreal va avea loc pe 21 iulie, pe stadionul din orasul canadian, in prezenta Nadiei Comaneci, cea mai buna gimnasta a tuturor timpurilor. Nu numai in inimile noastre, ale iubitorilor de sport de pretutindeni, dar si in extrem de riguroasa ancheta pe 120 de ani de olimpism modern a colegilor de la Gazzetta dello Sport.

Sa ne bucuram, asadar!

Advertisements