Cum va promiteam, voi scrie despre cazul fara precedent al deciziei neregulamentare de dupa etapa a 12-a a Turului ciclist al Frantei, desi, dupa carnagiul ingrozitor de la Nisa, tot de ziua Frantei, astfel de lucruri devin marunte.


Cert este ca, dupa un soi de Omerta in media de toate felurile (retele sociale, in primul rand, ale Turului, ca nu gaseai o imagine sa ilustrezi nemaivazutul), L’Equipe, organizator ca fondator al Turului, a constatat in urma unui sondaj online ca francezii, adica primii sai cititori, sunt impotriva masurii luate, asa ca, intrucat are de aparat un prestigiu greu cucerit, a inceput sa nuanteze. Mai ales ca la imbracarea nemeritatului tricou galben, Froome a fost huiduit copios pe Mont Ventoux!

Ce spune sontajul? Pai la intrebarea “Decizia comisarilor constand in reclasarea lui Chris Froome astfel incat sa-si pastreze tricoul galben vi se pare corecta?”, in mai putin de 2 ore au fost inregistrate “Nombre de votes : 111516 votes”, dintre care 65 % au fost “NU”, iar 35 % “DA”.

Iar in comentarii, aproape 600 in acelasi interval de timp, imens, tonul era cam acesta, pe care il si reproduc, pentru a-l traduce dupa aceea: “manNb1 – 15 juil. à 12:21

J’espere que tous ceux qui disent qu’ils vont arreter de suivre le sport a la télé vont le faire. Rappelez vous que le seul élément qui décide de ce formidable business, c’est l’audimat, le spectateur, vous, toi !”

Asadar, “Sper ca toti cei care spun ca vor inceta sa urmareasca sportul la televizor o vor face. Amintiti-va ca singurul element care decide aceasta formidabila afacere este audimat-ul, spectatorul, voi, tu!”

Este clar, tonul este indignat, cum am fost si eu la cald aseara, pentru ca oamenii au fost pacaliti! S-a scurtat traseul cu 6 kilometri, astfel ca miile de oameni care venisera care pe jos, care cu bicicleta, multi cu o zi inainte s-au bulucit in vale. Iar organizatorii, domnul Prudhomme in speta, ne spune aproape zambind ca bate vantul si de aia nu mai vand o masina de lux, ci o motoreta, la acelasi pret!

Nu poti insela oamenii in asemenea hal, dupa ce aproape ca i-ai implorat, prin metode de manipulare sofisticate, exaltand legenda. Apoi, dupa ce i-ai inselat si ai explicat ca nu ai putut pune garduri de protectie, regulamentare, pe ultimii 2 kilometri (incidentul a fost la 1,2 km!), ca batea vantul (ca si cum gardurile nu erau protejate de chiar oamenii aflati acolo!) dai vina tot pe ei, falsificand rezultatele.

Dupa postarile mele de ieri de pe acest blog, oameni de ciclism de peste 40-50 de ani in fenomen, precum Nicolae Plugaru si Toader George, mi-au scris pe Facebook, amintindu-mi ca regulamentul este simplu: descalificarea lui Froome, pentru ca nu are voie sa alerge nici macar un metru!

Ei bine, si ce a facut juriul de concurs, al UCI (veti vedea de ce fac precizarea), cu aprobarea entuziasta a organizatorilor? Nu numai ca nu i-au masura regulamentara, dar ii dau lui Froome acelasi timp cu Mollema, care cazuse alaturi de el, dar nu s-a naucit, si-a scos bicicleta din ingramadeala aia si a mers mai departe, in timp ce britanicul alerga ca o gaina capiata, refuzand biciclete!

Chiar Baume Mollema, de pe contul de Twitter al lui am luat si poza, se intreba: ” Se pare ca in Turul acesta toata lumea primeste bonusuri. Dar daca nici unul dintre noi cei 3 cazuri nu continuam, ce timp sa dadea?”. Va amintesc ca in cazatura a fost antrenat si straniul locotenent al lui Froome, acum la o echipa “adversa”, Richie Porte, caruia, de asemenea, i s-a acordat acelasi timp, adica mai bun decat al celorlalti favoriti, care, practic, sosisera cu 31 de secunde in fata!

In acest moment, mi-aduc aminte de o fraza din Journal de Dimanche: “Sunt cunoscute legaturile personale dintre conducatorii UCI si echipa Sky a invingatorului de anul trecut, Chris Froome. Cu toate acestea, presedintele UCI Brian Cookson a acceptat fara sa cracneasca principiul camerelor termice in care tehnicienii federatiei internationale nu au incredere”. Era vorba de controlul la motorase, dar fraza se incarca de alte intelesuri acum, dupa acest gest fara precedent, care arunca, vorba unui director tehnic din caravana, “o umbra groasa asupra istoriei Turului”.

Nu mai insist, mai ales ca, dupa cum v-am spus de la inceput, suntem cu totii sub impresia tragediei de la Nisa. Aflata la mica distanta de Mont Ventoux, unde organizarea a fost catastrofala. Te ia cu sudoare pe sira spinarii…

Advertisements