Prima etapa de munte a actualei editii a Turului ciclist al Frantei, o editie dominata de catarari, asa ca ne putem astepta la orice, belgianul Greg Van Avermaet (BMC) a si dat un parfum de istorie cursei, aducandu-mi aminte de cavalcadele care mi-au hranit imaginatia, din citit cel putin, aruncandu-ma spre spectacolul unic al caraturilor epice: 200 km de evadare, din cei 216 km ai traseului dintre Limoges si Le Lioran, 6 catarari, cu 4 pe ultimii 50 km, peste 5 minute date plutonului favoritilor.

Favoriti care o bagasera pe maneca la un moment dat, pentru ca, asteptand ca temerarii plecati practic inca din start “sa se coaca” si sa le pice in brate, spasiti. Ei bine, nu a fost asa, nasc si in “Le plat pays”, cum canta Jacques Brel, oameni care urca “dealul”, iar ultimul care s-a incapatanat sa duca totul pana la capat la o distanta numai buna sa-i faca toata lumea reverenta ca unui senior a fost Van Avermaet, al treilea ciclist, ca importanta, in echipa lui, una de clasice, BMC, in care tenorii pentru clasamentul general pareau a fi Richie Porte, australianul, sau Tejay van Garderen, americanul.

N-a fost asa, iar favoritii plutonului au luat o lectie cu dublu sens miercuri, in aceasta a 5-a etapa: au fost batuti zdravan de belgian, un ciclist decent, dar nu o mare vedeta, ca ei, si au pierdut ocazia sa-l desprinda serios pe spaniolul Alberto Contador (Tinkoff), in continuare suferind dupa cazaturile din prima zi si in continuare fara echipa, o trupa in care se pare ca nu mai este privit ca sef si unde sunt atacate obiective mai domestice, un tricou verde pentru Peter Sagan (care ieri a dat distanta, cazand din primii 10 la general), o etapa a aceluiasi ici-colo, chestii de genul acesta.

Dupa ce a fost distantat cu o jumatate de minut, Contador a declarat: “Este mai bine decat speram, nu am pierdut prea mult timp. Stiam ca Movistar (echipa lui Quintana, dar si Valverde) vor incerca sa duca ritmul cel mai inalt, asa ca eram pregatit de ce este mai rau”. Oricum, dublul castigator al Marii Bucle (2007 si 2009) este multumit ca a mai trecut o zi si ranile si a castigat timp sa se oblojeasca: “Voi incerca sa recuperez in Pirinei”, adica saptamana viitoare, acum noi aflandu-ne in Masivul Central.

Astfel, Van Avermaet, considerat un alergator de clasice, isi adjudeca tricoul galben, etalandu-si pretentiile ca rutier in curse pe etape. Un observator atent al sezonului se cam putea astepta, pentru ca la debutul sezonului a castigat Cursa celor doua mari, Tirreno-Adriatico.Excelenta si clasarea pe doi a colegului de evadare al noului lider, compatriotul Thomas De Gendt (Lotto Soudal), intarziat, totusi, cu 2’34”, locul 3 in etapa revenind polonezului Rafal Majka, la 5’04”.

Veti vedea si clasamentele etapei si general, ultimul schimbat intr-o masura importanta, nu inainte de a afla ca joi vom avea din nou o etapa de plat, a 6-a,  Arpajon-sur-Cere – Montauban (190,5 km).

Clasament etapa a 5-a, Limoges – Le Lioran, 216 km:
1.  Greg Van Avermaet (Belgia / BMC Racing)             5:31:36″
2.  Thomas De Gendt (Belgia / Lotto)                        +2:34″
3.  Rafal Majka (Polonia / Tinkoff)                           +5:04″
4.  Joaquim Rodriguez (Spania / Katiusa)
5.  Daniel Martin (Irlanda / Etixx – Quick-Step)             +5:07″
6.  Bartosz Huzarski (Polonia / BORA)
7.  Julian Alaphilippe (Franta / Etixx – Quick-Step)
8.  Adam Yates (Marea Britanie / Orica)
9.  Chris Froome (Marea Britanie / Team Sky)
10. Tejay van Garderen (SUA / BMC Racing)

Clasament general dupa 5 etape:
1.  Greg Van Avermaet (Belgia / BMC Racing)             25:34:46″
2.  Julian Alaphilippe (Franta / Etixx – Quick-Step)         +5:11″
3.  Alejandro Valverde (Spania / Movistar)                    +5:13″
4.  Joaquim Rodriguez (Spania / Katiusa)                      +5:14″
5.  Chris Froome (Marea Britanie / Team Sky)                    +5:17″
6.  Warren Barguil (Franta / Giant)
7.  Nairo Quintana (Columbia / Movistar)
8.  Fabio Aru (Italia / Astana)
9.  Pierre Rolland (Franta / Cannondale)
10. Daniel Martin (Irlanda / Etixx – Quick-Step)

Advertisements