* La actuala editie, varfurile de atac, vedetele absolute ale publicului, publicitatii, marketingului si bursei, precum Cristiano Ronaldo sau Robert Lewandowski, au dezamagit, desi s-au calificat cu echipele lor in sferurile de finala. Unul dintre putinii jucatori de mare clasa care, insa, a rasplatit asteptarile este Gareth Bale, galezul avand si motive serioase de a face fericiti oamenii din tribune. Pe unii in mod special, dupa cum se vede din fotografie, mama, sotia si fiica lui strabatand Franta pentru a-l incuraja.

* Lotul Spaniei s-a trezit sambata dimineata cu o armata de specialisti antidoping, mai multi de astfel de prelevatori de teste prezentandu-se la cantonamentul din Ile de Re, din vestul Frantei, de unde au luat probe de la 10 fotbalisti. “Sambata dimineata, 10 internationali au fost solicitati de responsabili ai agentiei de control antidoping a UEFA pentru a realiza controale in afara competitiei, la hotelul in care este cazata selecionata spaniola, pe Ile de Re”, se arata intr-un comunicat postat pe internet. Au fost luate atat probe de urina, cat si de sange.

* Nani a intrat in clubul centenarilor selectiilor in formatia Portugaliei, bifand la meciul cu Croatia a 100-a prezenta, la 29 de ani si la aproape 10 ani de la debutul sub culorile verde-rosu.

Din septembrie 2006, de cand joaca in selectionata, Nani, care joaca la Fenerbahce, a marcat 20 de goluri, iar isprava lui de sambata seara este cu atat mai impresionanta, cu cat doar Cristiano Ronaldo, Luis Figo si Fernando Couto au mai reusit sa treaca de 100 de selectii.

* Cel mai nefericit om de la Euro a fost sambata seara nord-irlandezul Gareth McAuley, autorul autogolului in favoarea Tarii Galilor. El s-a declarat “dezgustat” ca a provocat eliminarea echipei sale de la Euro-2016: “Sunt pur si simplu dezgustat ca toata lumea trebuie sa plece acasa din cauza mea. Ultimele saptamani au fost geniale, mi-a placut cu adevarat sa fiu aici. Facusem un meci bun, dar a venit acea centrare fantastica (a lui Gareth Bale). Poate nu ar fi trebuit sa ma arunc la balon, dar un atacant era exact in spatele meu si am incercat sa fac ceva… Prefer insa asta decat sa ratez un penalty”, a incheiat cu o gluma fundasul nord-irlandez.

* Gata, e batut in cuie: casatoria dintre fotbalistul german Bastian Schweinsteiger si jucatoarea sarba de tenis Ana Ivanovic va avea loc pe 12 iulie, adica la 2 zile dupa finala Euro-2012 si la 3 zile dupa cea de la Wimbledon, de unde se vede pe de o parte optimismul celor doi, dar si ca mireasa are, firesc, o zi in plus pentru pregatiri!

Locul ceremoniei este inca secret, dar se stie ca toti invitatii, 120, intre care Andy Murray si Thomas Mueller si Lukas Podolski, au fost convocati pe aeroportul din Munchen, de unde vor urca intr-un avion privat pentru a pleca in strainatate, cel mai probabil in Italia, la Venetia. Tuturor li s-a cerut sa-si aranjeze cel putin 3 zile libere pentru sarbatoare…

Advertisements