* Asa cum v-am anuntat cu celeritate, cum au invatat sa spuna ziaristii care isi fac veacul prin tribunale, Romania (13-11 cu Slovacia) a avut un debut victorios in turneul preolimpic de la Trieste, la care participa 12 echipe, pentru 4 locuri la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din august.

Acum, in asteptarea meciului de diseara, cu Franta, de la ora 18,50, sa recapitulam rezultatele complete ale primei zile, precum si grupele turneului, de cate 6 formatii, dintre care primele 4 se califica in sferturi, in partide decisive pentru Rio, pentru ca semifinalistele sunt sigure ca merg in metropola carioca.

Rusia-Canada (Grupa A)  6-7 (1-1, 2-2, 2-1, 1-3)
Franta-Ungaria (Grupa A) 7-13 (0-6, 4-2, 0-3, 3-2)
Slovacia-Romania (Grupa A) 11-13 (4-3, 2-5, 3-2, 2-3)
Spania-Olanda (Grupa B) 5-7 (3-2, 0-2, 0-2, 2-1)
Africa de Sud-Germania (Grupa B) 4-23 (0-6, 2-4, 1-8, 1-5)
Italia-Kazahstan (Grupa B) 14-3 (4-1, 3-1, 4-1, 3-1)

* Zici luni, zici clasamentele din tenis. Pe scurt: Simona Halep este acum pe locul 6, locul ei precedent, 5, fiind preluat de Victoria Azarenka, asta ca sa vedeti cat de grea e viata la varf in elita tenisului mondial: cand castigi multe puncte, peste 52 de saptamani trebuie macar sa repeti performanta, pentru a mentine punctele, iar cand ai stat, accidentata, de pilda, tot ce castigi acum se aduna, iar progresul este rapid. Anul viitor, situatia se poate modifica radical.

A doua romanca este Monica Niculescu, pe 32 (+1), urmata de Irina Begu (+1) si de Alexandra Dulgheru, pe 97 (-7). Andreea Mitu se afla pe 110, iar Sorana Cirstea, care a avut cea mai vizibila ascensiune, 12 locuri, a urcat pe 135.

La masculin, unde Novak Djokovic a ajuns in stratosfera, avand 16.540  puncte, fata de cele 7.815 ale celui de-al doilea clasat, Andy Murray, primii 2 jucatori romani se mentin in preajma locului 200, Adrian Ungur pe 197, iar Marius Copil, pe 199.