Meci impecabil in primul tur al Internationalelor Frantei de la Roland Garros al Simonei Halep, care s-a calificat, dupa 1h07′, in turul secund, invingand-o, cu 6-2, 6-3, asadar clar pe Jana Cepelova (Slovacia), o confirmare a formei bune din ultima vreme a celei mai bune jucatoare romance de tenis.

Meciul a durat putin, dar nu neaparat pentru ca totul a fost simplu, ci pentru ca s-a jucat intr-un ritm asemanator, daca nu similar de multe ori, cu cel din disputele masculine. Cepelova (spuneti din Slovacia, nu o mai faceti ‘slovaca’ stimati colegi comentatori) a pornit in minte cu acest ritm, pentru ca stia de accidentarea Simonei de la Roma, dar s-a vazut inca din primul ghem, pierdut pe propriul serviciu, ca are serios de munca. Ca nu tine, dar nici vreme sa schimbe ceva nu a mai avut…

Pe de alta parte, parca am simtit-o pe Simona Halep atat de sigura pe fortele ei, incat chiar i-a placut acest ritm sustinut, voia, probabil, sa vada ca il poate mentine, si, dupa doar 4 ghemuri mai echilibrate a pus o serie de 7 jocuri consecutive, castigand setul, dupa 2-2, si conducand cu 2-0 imediat in mansa a doua.

Semne cat se poate de bune, pentru ca, dincolo de statisticile care de multe ori mai mult ascund decat spun (de pilda, eu nu pot suferi chestia asta cu “greseli nefortate”, ca si cum nu ar conta cum iti trimite obiectul adversara, asa ca intrebati-o pe Cepelova de ce trimitea din cand in cand ‘avioane’), jocul Simonei s-a dovedit solid, in linia sigurantei totale etalate in aceasta primavara.

In turul secund, adica joi, Simona Halep o va intalni pe mai putin cunoscuta Tatjana Maria (109 WTA), din Germania, care, la 29 de ani, se poate lauda cu un palmares favorabil in fata romancei. Adica, probabil fapt unic, are un 2-0 in confruntarile cu Halep, numai ca scorul acesta ciudat dateaza de acum 8 ani. Or, de atunci multa apa a curs pe Dunare din Padurea Neagra pana la nord de Constanta…

In fine, marti ne-a mai venit culoarea in obrajori, nu numai dupa meciul, pe care vi l-am povestit acum 6 ore tot aici, castigat, tot foarte clar, de cealalta romanca ramasa in cursa, Sorana Cirstea, care a trecut in turul secund dupa 6-3, 6-1 cu chinezoaica Shuai Peng (va juca in turul 2 cu favorita 21 Carla Suarez-Navarro), ci si pentru ca si Horia Tecau, alaturi de nedespartitul lui coechipier de dublu, Jean-Julien Rojer, favoritii nr. 11 trecand cu 6-2, 6-1 de cuplul Thomaz Bellucci/Carlos Berlocq.

Ei, asa mai merge, nu? Ca ma luasem de ganduri dupa primele 2 zile.